În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 427 din data de 11 iunie 2014 a fost publicată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Ordonanţa de urgenţă transpune în legislaţia naţională prevederile Directivei 2011/83/UE şi vizează orice contract încheiat între un profesionist şi un consumator persoană fizică. În acest sens, actul normativ precizează informaţiile ce trebuie oferite consumatorilor în stadiul pre-contractual, atât în cazul contractelor negociate în afara spaţiilor comerciale şi al contractelor la distanţă, cât şi în cazul altor contracte.
Actul normativ reglementează următoarele aspecte:
– cerinţe în materie de informare pentru alte contracte decât contractele în afara spaţiilor comerciale şi contractele la distanţă
– cerinţe de informare pentru contractele la distanţă şi cele în afara spaţiilor comerciale;
– condiţii de formă pentru contractele în afara spaţiilor comerciale, precum şi pentru contractele la distanţă;
– dreptul de retragere dintr-un contract (exercitarea dreptului de retragere, efectele retragerii, obligaţiile care revin profesionistului şi consumatorului în cazul retragerii, exceptări de la dreptul de retragere);
– alte drepturi ale consumatorului (livrare, comisioane pentru folosirea unor mijloace de plată, transferarea riscului, comunicarea prin telefon, plăţi suplimentare);
– dispoziţii generale (vânzarea nesolicitată, termene, informare);
– modul de sesizare a ANPC în legătură cu încălcările prevederilor ordonanţei de urgenţă;
– sancţiuni.
Consumatorul beneficiază de o perioadă de 14 zile pentru a se retrage dintrun contract la distanţă sau dintr-un contract în afara spaţiilor comerciale, fără a fi nevoit să justifice decizia de retragere. Daca au fost achizitionate produse, acestea trebuiesc returnate intr-un termen de 14 zile.
Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare la data de 13 iunie 2014 şi se aplică contractelor încheiate după data intrării sale în vigoare.
0 Comentarii